Iulia Nanau, Universitatea de Vest, Timișoara. 

Traducerea libretelor italiene de operă în secolul XIX: strategii de traducere şi repere culturale

            Perioada 1840-1900 a istoriei traducerii moderne în limba română, aşa cum remarcă Georgiana Lungu Badea în Un capitol de traductologie românească. Studii de istorie e traducerii (III), este marcată de căutările identitare ale limbii ţintă. În această optică, traducerea integrală sau rezumată a unui număr semnificativ de librete de operă din limba italiană se dovedeşte un fenomen a cărui analiză poate oferi teme de reflecţie atât din punctul de vedere al istorirei traducerii, cât şi din cel al istoriei limbii şi al istoriei culturale.

            Interesul de care s-a bucurat opera italiană în epocă rezultă din numeroasele recenzii muzicale şi dramatice publicate de Nicolae Filimon în ziarul „Naţionalul”, iar mai apoi în revista „Buciumul”. Se poate vorbi, prin urmare, de existenţa unei mode culturale, a unui public interesat şi, în consecinţă, de strategii de traducere, chiar dacă într-o formă incipientă. Identificarea strategiilor de traducere – voluntar/involuntar şi omogen/nonomogen aplicate – şi a posibilelor  motivaţii de tip cultural, dar nu numai, care au stat la baza lor, reprezintă unul dintre obiectivele comunicării mele. Un obiectiv subsidiar, indispensabil realizării primului, va consta într-o analiză traductologică propriu-zisă, bazată inevitabil pe o abordare contrastvă, dar focalizată pe procedeele de traducere şi ponderea lor în restituirea libretelor. Interpretarea rezultatelor va oferi sugestii utile în ceea ce priveşte istoria traducerii şi implicit a mentalităţii, culturii şi limbii române.