Daniela Gheltofan

Universitatea de Vest din Timişoara

UN STRĂLUCIT TRADUCĂTOR DE LITERATURĂ RUSĂ – EMIL IORDACHE

În lucrare ne propunem să prezentăm importanţa traducerilor şi retraducerilor din limba rusă în limba română, având în centrul atenţiei activitatea bogată de traducător a lui Emil Iordache, considerat un excepţional traducător de literatură rusă în limba română. Emil Iordache (1954-2005) a fost, pe lângă traducător, critic şi istoric literar, eseist, profesor universitar la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi.

Prin apartenenţa la etnia ruşilor lipoveni, Emil Iordache este purtător şi cunoscător al sensibilităţii şi mentalităţii ruse, accesând, astfel, în mod nemijlocit, literatura şi cultura rusă. Acest fapt este dublat de vocaţia sa de a fi un fin şi avizat critic literar.

Teza sa de doctorat, Semiotica traducerii poetice (publicată în 1994), prima lucrare cu această temă în literatura românească de specialitate, condusă de un renumit semiotician timişorean, profesorul Ivan Evseev, vădeşte intensa sa preocupare şi frământare în descifrarea semnelor poetice şi transpunerea lor adecvată într-o altă limbă.

Spicuim o serie de titluri ale traducerilor lui E. Iordache: Feodor Abramov, Casa (Univers, 1985), Iosif Brodski, Din nicăieri, cu dragoste (Timpul, 1995), Mihail Bulgakov, Însemnările unui tânăr medic (Polirom, 2005), F.M. Dostoievski, Însemnări din subterană (Timpul, 1996), Idiotul (Polirom, 1998), Venedikt Erofeev, Moscova – Petuşki (Cartier, 2004), Dmitri Merejkovski, Gogol si diavolul (Fides, 1996), Vladimir Nabokov, Clipa de curaj sau Drumul spre Zoorlanda (Panteon, 1996), Boris Pasternak, Doctor Jivago (Polirom, 2000), Andrei Platonov, Moscova cea fericită şi alte nuvele (Polirom, 2003), Lev Tolstoi, Anna Karenina (Polirom, 2003), Daniil Harms, Mi se spune capucin (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, la secţiunea Traduceri, 2002), etc.

În viziunea lui Emil Iordache, traducerea este un act creator, un act cultural cu valenţe multiple. Aşadar, în final, traducerea are un destin cultural, integrându-se, într-un mod legitim, în literatura unui popor, conform aserţiunii: "o literatură naţională nu e numai literatura autorilor care scriu la un moment dat într-o limbă, ci totalitatea operelor ce circulă şi sunt discutate într-o limbă". (Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, Bucureşti: Institutul Cultural Român, 2004).