Cosmina Lungoci

Asistent universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. Absolventă a Facultăţii de Litere de la Universitatea de Vest din Timişoara şi a masteratului de Lingvistică şi Didactică. În data de 1 noiembrie 2011 am susţinut teza de doctorat cu titlul Francofonie şi francofilie în cultura românească a secolului al XIX-lea, elaborată sub îndrumarea doamnei prof. dr. Ileana Oancea. 

Contribuţia traducerilor din limba franceză la constituirea unei literaturi de specialitate în domeniul educaţiei, în contextul  învăţământului românesc din secolul  al XIX-lea

În secolul al XIX-lea literatura română era foarte receptivă la modelele franceze, o dovadă în acest sens reprezentând-o traducerea autorilor reprezentativi ai literaturii franceze. La început sporadice, traducerile devin cu timpul tot mai numeroase, fiind publicate atât în volume separate, cât, mai ales, în coloanele diferitelor publicaţii periodice.

Faptul că traducerile din literatura franceză au predominat în perioada menţionată reiese dintr-o serie de statistici efectuate în acest sens. Astfel, îi putem invoca pe Paul Cornea cu statistica traducerilor de cărţi beletristice, filozofice, ştiinţifice şi didactice tipărite la noi în perioada 1780-1860[1] sau pe Lucian Boia, cu statistica traducerilor publicate în periodicele româneşti din perioada 1859-1918, care ilustrează foarte clar reperele culturale din epocă.

Prin traducerile din literatura franceză au pătruns la noi o seamă de idei majore care au generat apoi o întreagă literatură de specialitate. În acest context, lucrarea noastră îşi propune să abordeze problematica traducerilor din limba franceză din domeniul educaţiei, cu referire la învăţământul românesc din secolul al XIX-lea, prin evidenţierea contribuţiei pe care acestea au avut-o la constituirea unei literaturi de specialitate.

Menţionăm o serie de scrieri traduse pentru nevoile învăţământului din şcolile româneşti, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, asupra cărora ne vom orienta atenţia: Naum Petrovici traduce primul tratat de pedagogie, apărut la Buda, în 1818, sub titlul Pedagogia şi metodica de Guillaume[2] Grigore Pleşoianu şi Stanciu Căpăţineanu, primii profesori ai şcolii naţionale din Craiova, înfiinţate în anul 1826, traduc din limba franceză şi publică la Sibiu, între anii 1828-1830, mai multe manuale şcolare şi scrieri cu conţinut educativ;  Grigore Pleşoianu publică Abeţedar înlesnitor pentru învăţătura copiilor (1828), Cele dintîi cunoştinţe pentru trebuinţa copiilor care încep a citi, după P. Blanchard (1828), Aneta şi Luben, după Marmontel (1829), Abeţedar francezo-românesc (1829), Frumoase dialoguri francezo-româneşti (1830), Gramatecă franţuzească, după M. Fournier (1830), iar Stanciu Căpăţineanu, în 1830, Bibliotecă desfătătoare şi plină de învăţătură, Mărimea romanilor sau băgare de seamă asupra pricinilor înălţării şi căderii lor, după Montesquieu[3] ş.a.

[1] Paul Cornea, De la Alecsandrescu la Eminescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966, cap. Traduceri şi traducători în prima jumătate a secolului al XIX-lea, p. 38-67.

[2] Radu Andrei, Cultura franceză la românii din Transilvania până la Unire, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982, p. 47.

[3] N. A. Ursu, Despina Ursu, Împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare (1760-1860). Studiu lingvistic şi de istorie culturală, Iaşi, Editura Cronica, 2004, p. 175.