Olivia N. Petrescu

 - este lector universitar la Catedra de Limbi Moderne Aplicate, la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca, având o dublă specializare, în filologie spaniolă-engleză şi drept, la aceeaşi universitate. În calitate de studentă şi doctorandă a avut burse de cercetare în universităţi prestigioase din Spania şi Argentina, iar din 2007 este doctor magna cum laude în literatură comparată, cu o teză întitulată „Semnificaţia mitică a spaţiului în literatura ibero-americană şi engleză a secolului XX”, coordonată de profesorul şi eseistul Ion Vartic. Deţine câteva traduceri din literatura mexicană şi spaniolă, dar şi publicaţii proprii de poezie şi studii culturale, ultima carte fiind Labirinturi posibile. Cultură şi semnificaţii hispanice (Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008). A lucrat în cadrul Institutului Cultural Român de la Madrid, iar în prezent predă cursuri de studii culturale şi traduceri specializate la Facultatea de Litere din Cluj.

Borges, în oglinda traducerii: o perspectivă românească

Orice text este şi un produs al epocii sale (Hurtado Albir, 2001). Astfel, curentele estetice, evoluţia limbii, mentalităţile şi civilizaţia îşi pun amprenta inevitabil pe forma şi conţinutul său, deci implicit şi pe cel al traducerilor, loc polifonic unde componenta culturală devine dublă. Cine sunt traducătorii, ce modalităţi de traducere şi criterii de selecţie au preferat aceştia, care este rolul jucat de noile texte traduse sau reeditările lor, par, la prima vedere, elemente disparate dintr-un puzzle literar, mai ales dacă există instaurată o distanţă temporală relevantă între anul de apariţie al lucrării originale şi cel al receptării sale în limba română. În cazul lui Borges, decantarea temporală contribuie, totodată, la sporirea gradului de dificultate a actului de traducere, deoarece literatura sa combină graţios multiple referinţe intertextuale şi cultureme anacronice chiar în Argentina contemporană cu autorul.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un succint studiu al istoriei traducerii operei borgesiene în limba română, din prisma condiţionărilor social-istorice şi a reperelor culturale plurivalente, a întâmpinării Celuilalt în oglindă în şi prin traducere, cu toate semnificaţiile ce decurg din acest gen de literatură de căutare şi negociere a Verbului artistic (V. Ciobanu, 2001).

Chiar dacă este tradus parţial de Darie Novăceanu în volumul Moartea şi busola încă din 1972, Borges se apropie timid de cititorii din România abia în 1982, o dată cu numărul special dedicat lui de revista Secolul 20. Au urmat volumele cu conferinţele şi convorbiri: Cărţile şi noaptea (Ed. Junimea, 1988) şi Borges despre Borges (Ed. Dacia, 1990), iar mai apoi colecţia „Opere complete Jorge Luis Borges” iniţiată de editura Univers în 1999 şi preluată de editura Polirom, cea care, între anii 2005-2010, a publicat impecabil aproape întreaga serie de autor. Mai mult chiar, aşa cum observa Andrei Ionescu, traducătorul şi prefaţatorul, prin excelenţă, al operei borgesiene, nu trebuie uitate şi alte scrieri traduse, fie din engleză, în original, precum Artă poetică (Ed. Curtea Veche, 2002), fie volumul de conferinţe Frumuseţea ca senzaţie fizică (Ed. Paideia, 1998) sau Cărţi scrise în doi (2008), împreună cu Adolfo Bioy Casares, fapte editoriale ce denotă o preocupare constantă şi solidă pentru Borges în limba română. Conchidem noi că pasiunea pentru o asemenea literatură este nesfârşită, iar azi internetul o demonstrează într-adevăr, fiind sursa inepuizabilă de traduceri din Borges, de dragul plăcerii textului sau din dorinţa de rezona cu un anumit crez sau coordonată culturală.

Demersul descriptiv vine de fapt să susţină receptivitatea românească deosebită la opera lui Borges, iar acest fapt merită subliniat şi prin mărturia declarată – într-un text omagial din 1971 – a lui John Updike de a-l citi cu atenţie pe Borges la Bucureşti, în timpul unei vizite la Uniunea Scriitorilor, impresionat de elogiul unui tînăr critic român „pe un ton pe care tot el, puţin mai înainte, îl rezervase lui Kafka”.