Logo der Universität Wien

Dr. Georgiana LUNGU-BADEA: Metode de traducere în limba română (secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea) Mize politice, lingvistice, etice şi estetice

 

Lungu-Badea Georgiana (n. 25/07/1967, Târgovişte), profesor universitar doctor la Catedra de Limbi romanice, director al Şcolii doctorale LIT, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest Timişoara, predă cursuri de istorie a traducerii, metalimbaj traductologic, metodologia traducerii din franceză în română şi din română în franceză, critica şi evaluarea traducerii. 

 

Metode de traducere în limba română (secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea)

Mize politice, lingvistice, etice şi estetice

 

Obiectivul fundamental al prezentei intervenţii este de a demonstra că vocaţia traductivă românească, apărută într-un context „prielnic”, caracterizat de un colingvism conjunctural istoric (Golescu/Papp, 1964, Bulgăr 1966, 5-76m Niculescu 1978, 69, Lungu Badea 2008, 23-28), este însoţită de o reflecţie traductivă incipientă şi practicată cu metodă. Spre deosebire de metoda de traducere practicată la scară naţională în epoca Luminilor, în Franţa, şi caracterizată de reducerea la hegemonismul cultural, naţional – mai mult sau mai puţin caricatural –, dar spre deosebire şi de teoria traductiva romantică din Germania, care încerca să-l redea pe Celalalt respectându-i, pe cât posibil, identitatea, metoda de traducere practicată în Principatele Române, în Transilvania şi în Ardeal are mize de natură variată: politică şi lingvistică, mai ales, şi subsidiar estetică, a căror pondere variază nu doar de la un traducător la altul, ci şi de la o provincie la alta. Mizele de natură etică erau cvasiignorate, neglijate, întrucât erau necunoscute traducătorilor români. Aşadar, armonizarea universalului şi particularului („naţionalului”) ori conceperea Celuilalt ca pe un semen – un aproape căruia să îi fie respectate drepturile, neştirbite atuurile identitare – nu intra în vederile traducătorilor (tălmaci).

 

Dacă metodele franceză (frumoase necredinciose, infidele ori „slobode”, etnocentrice, alegorizante şi universalizante) şi germană (literală, romantică, exotizantă) de a defini, concepe şi practica traducerea se întemeiau, de fapt, pe concepţii antagonice privitoare, pe de-o parte, la raporturile gândire-vorbire, realitate-subiectivitate, adevăr-interpretare şi, pe de altă parte, la cultură, naţiune, raportul naţional-străin („internaţional”, astăzi), metoda de traducere în limba românească (încă nu limba română) urmărea împlinirea unor deziderate naţionale. Printre acestea: dobândirea autonomiei teritoriale, administrative şi lingvistice, pe baza dovedirii latinităţii limbii şi poporului român. Inconstestabil însă este că o concepţie mai clară despre limbă şi raporturile ei cu gândirea, vorbirea şi realitatea este identificabilă abia în secolul al XIX-lea. Traducătorii români sunt încă departe de dezideratele traducătorilor francezi care, în secolul al XVIII-lea, pronind de la universalitatea gândirii (extralingvistice), intenţionau a reda gândirea-sursă (sensul sau intenţia psihologică a autorului) cu ajutorul mijloacelor lingvistice caracteristice limbii-ţintă, întrucât sarcina limbajului consta în comunicarea gândurilor, a ideilor care ar fi fost – în accepţia vremii – independente de limba în care sunt formulate. De aici şi concepţia traductivă de a traduce ca şi cum autorul s-ar fi exprimat în limba-ţintă, concepţie se regăseşte la unii traducători români, dar şi la cărturarii şi gazetarii secolului al XIX-lea[1]. Putem, aşadar, afirma, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, nu exista o teorie de traducere românească[2], dar existau elemente pre-teoretice, de reflecţie asupra rostului, finalităţii, pericolului pe care traducerea îl putea reprezenta pentru limba, cultura şi mentalitatea românilor.

 

Pentru trasarea linilor directoare ale gândirii pretraductologice din spaţiul românesc, ni se pare de un real interes să „dezistorizăm” (cf. Ladmiral [1979] 2010, cap. 3, §5.3.) problemele şi dificultăţile traductive cu care s-au confruntat traducătorii secolelor anterioare şi să le comparăm cu cele ale traducătorilor contemporani, dar mai ales să realizăm o paralelă între atitudinile lor, aşteptările publicului, constrângerile obiective, efectele traductive asupra statutului şi stării limbii. În acest scop, ne propunem să studiem combinarea aleatorie ori programatică a teoriei traductive contextualiste (care favorizează importanţa extralingvisticului şi a istoricului în detrimentul organicităţii lingvistice a textului) şi a teoriei traductiv-lingvistice, bazate pe naşterea sensului doar din reţeaua lingvistică (şi exclude, prin urmare, rolul jucat de contextul extralingvistic). Încercăm să stabilim sursele forţei traducătorului în spaţiul social, istoric, cultural românesc şi, ulterior, ponderea traducerilor sale. Teza foarte răspândită, forţa traducătorului este imanentă (Beldiman, Spartali ş.a.), va fi confruntată cu antiteza, forţa traducătorului derivă din valoarea operei traduse (Voltaire a fost răsfăţatul traducătorilor români), pentru a le sintetiza, relativ, ecumenic.

 


[1] De la Dinicu Golescu, Toma Dimitriu şi Alecu Beldiman la Principiile de limbă şi de scriptură ale lui Timotei Cipariu, la definiţiile lui Alecu Russo, teoreticianul grupării „Dacia literară”, care abia în 1840 introduce distincţia între limbă şi vorbire, situându-se, conceptual, pe pozitii antagonice fată de I. H. Rădulescu.

[2] Cu rezerve, mai mult sau mai puţin legitime, este admisă existenţa ei şi astăzi de unii cercetători. Acest subiect necesită însă un spaţiu mult prea amplu pentru a fi tratat aici.

 

Prof. Dr. Georgiana Lungu-Badea este autoare a peste 70 de articole consacrate diferitelor aspecte traducerii (literare şi stiinţifice, interpretării de conferinţă, literaturii etc.), prezentate la diverse colocvii, conferinţe şi congrese internaţionale ori naţionale, şi a mai multor cărţi în domeniu, lucrări recenzate în publicaţii de specialitate din ţară sau străinătate, citate şi incluse în bibliografia de formare a traducătorilor: Mic dicţionar de termini utilizaţi în teoria, practica şi didactica traducerii  (2003, 2008, 2012), Teoria culturemelor, teoria traducerii (2004),Tendinţe în cercetarea traductologică, (2005), Scurtă istorie a traducerii. Repere traductologice (2007), D. Tsepeneag et le régime des mots. Écrire et traduire en dehors de chez soi (2009). A coordonat lucrări colective rezultate din activitatea desfăşurată în cadrul proiectului de cercetare multianual: Contribuţia traducerilor româneşti (sec. xviii-xix) din limbile franceza, italiană şi spaniolă la dezvoltarea limbii si culturii romane, a schimburilor culturale dintre România si occidentul romanic ) şi, împreună cu alţii, este (co)editor al publicaţiilor catedrei de limbi moderne, Universitatea „Politehnica” din Timişoara (1998, 2002, 2003), al actelor colocviilor pe care le-a organizat în perioada (2005-2010) pe teme de literatură francofonă, traductologie, istorie a traducerii româneşti. A coordonat două proiecte experimentale de traducere colectivă (realizată de studentii de la masterul de traducere specializată): Michel Ballard, Numele proprii în traducere (Le Nom propre en traduction, Paris, Ophrys, 2001), 2011; respectiv, J. Delisle şi J. Woodsworth (coord.), Traducătorii în istorie (Les Traducteurs dans l’histoire (Ottawa 1995, a doua ediţie 2007), 2008. Este edactor-şef al revistelor Dialogues francophones (www.dfrev.uvt.ro) şi Translationes (www.translationes.uvt.ro); membru în comitetul ştiinţific al revistelor: Des Mots aux actes (SEPTET, Strasbourg), UniTerm (Timişoara), LiBRI. Linguistic and Literary Broad Research and Innovation (Bacău); referent ştiintific pentru diverse publicaţii de specialitate şi membru în comitete ştiinţifice ale unor manifestări naţionale şi internaţionale de profil traductiv-traductologic şi afiliată la organizaţiile profesionale notăm: SEPTET – Société d’Etudes des Pratiques et Théories en Traduction (Strasbourg) şi CIEF — Conseil International d’Études Francophones (SUA).

Zentrum für Translationswissenschaft
Universität Wien

Gymnasiumstrasse 50
1190 Wien

T: +43-1-4277-580 31
Universitatea din Viena | Universitätsring 1 | 1010 Viena | T +43-1-4277-0